Dinamo își revine ca imagine, dar și financiar după pagubele gen Miranda (1.250.000 de dolari) sau Pekaric (750.000 de dolari). Astfel, în urma unor contracte întocmite beton, Ilie Iordache, jucător care nu a realizat absolut nicio performanță pentru „câini”, a reușit să devină o mină de aur pentru conturile dinamoviștilor. Până la el, au mai existat Codrea, Cernat ori Mara, fotbaliști pe care șefii roș-albilor au încasat sume frumușele chiar dacă respectivii abia dacă au jucat în „Groapă”.
Concret, pentru serviciile lui Ilie Iordache, Dinamo a plătit Universității Craiova 200.000 de dolari, după care mijlocașul a fost împumutat gratis „pandurilor”. Apoi, jumătate din drepturile asupra lui Iordache au fost cedate pentru aproape 680.000 de dolari, adică 500.000 de euro. La acea vreme, Dinamo prevedea în contract o clauză conform căreia, dacă fotbalistul devine liber din cauza gorjenilor, atunci ei vor încasa încă aproape 1.400.000 de dolari, amendament activat în momentul în care jucătorul s-a transferat la AEK Atena din postura de jucător liber de contract. Pandurii a plătit imediat jumătate din sumă, restul fiind motivul scandalului dintre cele două echipe stins miercuri, când Condescu a plătit și restul de 400.000 de euro! Cu alte cuvinte, Dinamo a primit peste două milioane de dolari pentru un jucător care nici nu a jucat la echipa mare!
Au mai existat precedente
Lovitura financiară reușită de Dinamo este doar o recidivă a unor succese identice reușite acum câțiva ani. Astfel, și alți jucători care nu au cucerit niciun trofeu au fost vânduți pe sume consistente în străinătate. Bogdan Mara, care a jucat 12 meciuri și a înscris de două ori, a fost cedat la Alaves pentru un milion de dolari, conform cifrelor oficiale. La fel, Paul Codrea, care a jucat în două meciuri și nu a înscris pentru Dinamo, a fost și el vândut la Genoa pentru 70.000 de dolari, conform acelorași cifre oficiale. Ultimul pe listă a fost Florin Cernat, adus de la Oțelul pentru 350.000 de dolari și cedat apoi la Dinamo Kiev pentru 500.000 de dolari în mod oficial. Bilanțul este net favorabil roș-albilor. Numai din aceste exemple Dinamo a ieșit pe plus cu 3.150.000 de dolari!
Pe Mihalcea l-au vândut de două ori
Dinamo mai are și alte exemple de transferuri bănoase. Adrian Mihalcea a fost vândut prima oară la Genoa, pentru un milion de dolari, a doua oară la Chunnam Dragons, pentru 249.975 de dolari. A mai fost împrumutul lui Dănciulescu la Shandong Luneng, (650.000 de dolari). Dinamo a mai încasat încă de două ori bani de pe urma atacantului. 250.000 de euro de pe urma transferului la Hercules și alți 200.000 pentru cedarea la Altay Izmir. Apoi, Lobonț a fost împrumutat, ulterior vândut la AS Roma, afacerea totală fiind de 1.800.000 de euro. dar Dinamo a luat bani și pentru a-l ceda mai repede pe portar la Ajax, echipă de unde era împrumutat fotbalistul.
3.280.000 de dolari, diferența susținută de Fisc
În afara transferului lui Ilie Iordache, toate tranzacțiile prezentate în materialul alăturat sunt menționate în procesul „Dosarului transferurilor” . Concret, Fiscul bănuiește că sumele prezentate de Dinamo sunt mai mici decât cele reale, anchetatorii susținând următoarele cifre: 2.650.000 de dolari, în loc de 70.000 pentru Paul Codrea, un milion de dolari, în loc de jumătatea sumei, pentru Florin Cernat, și 1.200.000 de dolari, în loc de un milion pentru Bogdan Mara.
Bogdan Mara a plecat de la Dinamo la Alaves (2001) pe 1.000.000 de dolari 12 meciuri și trei goluri a bifat în două mandate la Dinamo (1998 și 2000)
Paul Codrea a plecat la Genoa (2001) pe 70.000 de dolari A jucat două meciuri, fără a marca vreun gol pentru Dinamo
Florin Cernat a plecat la Dinamo Kiev (2001) pe 500.000 de dolari A bifat 25 de partide în „Groapă”, pentru care a înscris de două ori
„Pe unii jucători i-am vândut de două ori: Lobonț, Tamaș și Mihalcea. Ultimul a adus un profit de 1,5 milioane de dolari clubului. D-aia nu ne mai primesc ăia prin Italia!”, Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER